Odată am avut impresia
atunci când am vrut
să adorm
că am uitat-o pe mama mea dragă
undeva, într-un loc ascuns
fără nimic, singură,
trupul său e-aproape
când trec spre odihnă și eu

"Ea chiar a murit",
lucid îmi șoptesc eu în noapte,
"Ba nu, delirezi, mama ta n-a pierit"
mi se răspunde pe dată

Nu este o voce exterioară,
ci o altă fațetă
a conștiinței mele familiare,
e vorba de-o altă conștiință,
Străina ca proiecție fără vreo vină

Straniu, vine altcineva
să mă ghideze
încet către vise cu mama

Crește din mine, din ochii-mi
în rostogolire, închiși,
din sufletu-mi filial,
întâi ca o nesupunere,
apoi schimbată în mine total,
cel nemaiaflat de mama, Marea Pierdere,
sarcina dorită mult
numai de ea, nu și de taică-miu chinez

O fiică mezină
n-a putut mama să aibă —
forcepsul a rupt-o-n două-trei,
dar mezina aceasta
până în zori
sunt eu
în suflet, în orice vis

Nu mă sperie
acest alter ego, Străina din vise

Iarăși mama iese-n
salonul-living din Tulcea,
se uită la noi, copiii săi, cum mâncăm,
comentează ce-am făcut bun,
ce-am făcut rău, vrea să ne placă
ceea ce ne dă-n farfurie,
să fim mulțumiți de masă,
pleacă în piață c-o listă de cumpărături

Nu are nimic dacă soră-mea
cu cinci ani mai mare ca mine
va căpăta iarăși ciorapi
sau o trusă de machiaj
de la talcioc, de la ruși