poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-09-17 | | pentru că pe timp de război verdictul nu se mai pronunță cu voce tare ci se înmânează personal m-am ridicat de la locul meu și am pornit spre judecător cu inima în dinți nu îmi pasă că sângele îmi curge pe bărbie că aorta nu mai poate fi salvată niciodată (de când cu evenimentul acela pe care nu o să-l pomenesc acum aici în această lumină stranie a poeziei) îmi ziceam în timp ce mă apropiam de jude lasă o să mă spăl foarte bine pe dinți diseară când va cădea iar curentul odată cu raidurile aeriene lumina de amiază venea de undeva de sus cam de pe unde se mai întindea mama pe vârfuri să ia de pe șifonier ceva bun pentru copilul ei judecătorul mi-a dat verdictul în degetele mele verdictul era de pluș când am făcut doi pași era o poză din copilărie când am ajuns pe hol era un ambalaj al unui sentiment pe scări era o hârtie scrisă șoptit am zis în lumina de amiază că o să mă uit acasă mai atent deși coboram scările ele mă urcau deși stăteam drept vedeam totul de pe tavan ca o muscă în mâini țineam verdictul care se schimba constant mă uit diseară am repetat crezând că mă aude și se va opri pe durata raidului după ce o să mă spăl foarte bine pe dinți cu peria de șters petele de inimi în timp ce voi sfărâma aorta între măsele să fiu sigur sigur că nu va fi salvată niciodată și evenimentul ăla uitat verdictul continua să se transforme cu mâinile la urechi în lumina raidurilor aeriene trăiam alături de ceilalți pe burtă pe cei mai norocoși îi vedeam clar cum făceau dragoste foarte aproape de moarte
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate