trenul trece printr-un peisaj interior
o lume încape în mine cu dacia noastră 1300 cu tot
aprind lampa de carbid și caut fericirea
care se cântărea în tone de cărbuni pe cap de locuitor
nu îl găsesc decât pe cel ce aplauda
până i se înroșeau palmele mici de pionier
pe față are o acceptare senină demnă de d-zeu
toți trei intrăm în căminul cultural
sala aplaudă și cântă în cor
drag mi-e badea din bihoru/ că mă plimbă cu tractoru
îngerii de la fereastră fac ochii mari istenem
egy magyar traktor ah
dar unde sunt ce au ajuns citatele din lenin
pe care le scriam pe sânii iubitelor fruntașe la ceapeu
și unde s-au risipit toate acareturile mele
adevărul libertatea sublimul
pe care am fost obligat să le trec la colhoz
stâlpii de telegraf îmi fac semne
de parcă mă cunosc uite-i cum aleară după mine
cu tot cu un lan de porumb iluzia e
atât de perfectă încât nimeni nu observă că în timp ce
degetul meu scrie hieroglife pe geamul aburit
eu rămân tot mai departe în urmă păzit
de doi haidamaci cu ochi albaștri calibrul 6.22