am dat cu mătura în bucătărie, apoi am dat cu mopul
și cînd am dat cu mopul am scris pe gresie cuvinte grele
care s-au șters, apoi le-au călcat în picioare, apoi au dat cu ulei
cu sare, am scris poezie gîndindu-mă la tine

pentru că mopul, instrumentul meu de lucru e uneori ca un pix
ca o tastatură, atumci am văzut că doar neoanele își plîng lumina
în timp ce mopul scrie cuvinte de dragoste pe gresia neagră
ca inima mea, în timp ce ăia chefuiesc dincolo de perete și nu știu
nici ce fac eu în bucătărie, nici ce face mopul
ajuns singura mea legătură între mine și tine

și nici nu știu cît de mult contează mopul care scrie poezie de dragoste
sau cît contez eu că îmi dau viața pe gresia aia, cum pielea mea se subțiază
de la căldură, ca stelele să-mi intre în oase, să le găsești acolo
cînd mă mîngîi cum le-ai culege

port pe tălpi toată poezia mea și las o dîră pe unde merg
nu trebuie să pășești pe urmele mele fiindcă așa cum e în cer, așa și pe pămînt
și cum am pășit pe pămînt, așa am pășit și pe cer
și cum am dat cu mopul pe pămînt, așa am dat și pe cer
și am șters toate stelele moarte și le-am lăsat doar pe cele
care nu se pot șterge, ca dragostea de pe inimă
ca sîngele de pe eșafod.