Mamă, dacă mai trăiești cumva,
ești supărarea
aceasta imensă din cer,
ești tunetul răsunător la Predeal
amplificat de-un Postăvar crocodil,
Piatra Mare, Bucegi,
ba chiar de culmile Baiului dinspre sud,
Piatra Craiului dinspre Occidentul pervers —
lung dragon și mai scund de trei-patru ori
decât K2 sau Everestul,
ești potopul acesta de seară, din noapte
și cu multe alte sonorități matinal,
după atâtea zile toride, vara ne-o răcești,
ești negura peste negură, plimbarea de nori,
nu lași polițistul să mă aresteze / amendeze
pe mine, mezinul tău, să mă tragă pe dreapta

Într-adevăr, cartea de identitate mi-o ridic
pe 9 răpciune de ziua Sfintei Ane, anonim,
nu mai am din iulie contract nici cu banca,
nu banii contează-n viață, leafa-i blocată,
banii sunt pentru toți care-i au sau nu
o blocare pe drum, o agățare a conștiinței
de sârma ghimpată a neiubirii dominatoare

Cât de vie mi-erai în această noapte în vis,
era o mare reuniune familială la Constanța,
ambalajele colorate pentru aceeași carte dar
în vreo două duzini de exemplare așteptau,
m-am oferit să te-ajut, poate era volumul
mămăiței Constantina despre viața sa la țară
ori cartea ta, mamă, defunct protest trist
împotriva lui unu, alias pre doiu,
murim ca muștele din cauza "derogatului"
din părinții mafiei imobiliarelor, beizadea
de Vama Veche, trecut prin polițai și 2 Mai,
murim colectiv, civili, muncitori, pompieri
la Crevedia în Dâmbovița arși din vina
guvernanților, a sistemului oribil statal,
carte enigmatică de mușcat dușmanii în față
c-un gaz lichefiat adus pare-mi-se din Vest,
poate de peste Ocean, murim, mamă, ce plângi
tare, detuni ca Marea Neagră între Ardeal
și Țara Românească exact ca un tribun înviat

Zorii ultimei dimineți ai verii celei toride
ne aduc glasul tău ferm de protest carpatin