adio
mi-ai rămas mică, nu mă mai încapi
ca bucla unui ștreang pentru copii
ca un orizont mult prea larg pentru cineva care privește
printr-o gaură făcută în zid
mă îndepărtez

plec
sunt deja fluture în timp
ce tu încă mai aștepți minunea
transformarea care nu mai vine
tu ești agonia eu sunt furia care vine după durere
eu sunt emoția care vine după ce poezia a fost spusă
și îngropată în sînge în ierburile mari
aruncată într-o groapă comună ca federico garcia llorca

plec, dragostea mea, plec la fel ca socrate să fac adevărul
mai puternic mai viril
plec să dau numele nostru unui crater pe o planetă nelocuită

eu am fost sugrumat de cele mai frumoase trăiri poetice ale generației mele
și am fost înjunghiat de nenumărate ori cu șurie de plastic
dar întotdeauna
întotdeauna
am plîns în cuvinte moi ca blana unor iepuri sacrificați ca mama lor să trăiască

am lăsat lumina lunii să ardă pelicula fină de lacrimi de trandafir
de pe brațele mele
și m-am ridicat în straturile rarefiate ale atmosferei
acolo unde respir din dragostea mea pentru tine
acolo unde trupul înrourează ca florile
acolo unde lacrimile devin perle pentru un colier al durerii

adio, îți spun
ca iubitei de care ai fost trădat dar pe care ai primit-o înapoi
de fiecare dată
pentru că mereu ai crezut în inima ta
că te va iubi și ea cîndva

adio, îți spun
cu dragostea pe care o ai față de un prieten pe care
n-o să-l mai revezi niciodată
pentru că el rămîne acasă, singur
în timp ce tu pleci departe-departe
în necunoscut ca james cook, căutînd terra australis

navighezi și te orientezi după constelații pe care oamenii le privesc noaptea
și spun ce frumos e cerul și cîtă nemărginire
ar fi atît de trist ca oamenii să fie singuri pe pămînt
dacă n-ar fi ploile, ninsorile, eclipsele, furtunile solare, meteoriții
toate acele lucruri care vin de sus
așa cum se întîmplă cu poezia

adio, iubire
te-am iubit cum își iubește iarba culoarea
acum mă veștejesc și
am nevoie de altcineva în care dragostea mea să se piardă
cum se pierde un navigator pe oceane căutînd
continente dispărute

adio
adio
adio

gratiile nu pot ține în frîu un fluviu
întunericul nu poate pune piedică luminii
pădurea nu oprește vîntul
și pămîntul nu poate aduce cerul
mai aproape