totul căpăta în gura mea un gust persistent de lacrimi,
de ce viața începe și se termină cu un plâns?

ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte,
m-am rătăcit, dar am cunoscut viața pe drum,
am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie,
ca pescărușii pe o mare înghețată, așa dansam în jurul vieții
să-mi alung de sub piele frigul.

ascultam vântul șuierând între cuvinte străine,
cineva a schimbat muzica, o mână invizibilă de umbră sau de aer
a împrăștiat iepurii ce-mi aleargau sprințari prin memorie.

va trebui să mă întâlnesc din nou
cu mine în oglindă
și lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt.