femeia grotelor poartă rochii de dantelă și catifea
rochii negre precum scrumul din inima-i desperecheată
femeia grotelor se numește încă Adela
e frumoasă și tânără ca o durere a facerii

la marginea înserării
au rămas doar ea, vioara și un corb bătrân

coboară în sat,
numărându-și în gând pașii,
până la lutul proaspăt cu miros de salcâm

peste crucile de piatră se înalță acordurile unui Sad Violin
dedesubt roiesc alte lumi
în care Aida pictează luminile răsăritului

printre crengi, luna geme prelung,
Adela spune aceeași poveste despre o naștere la margine de vămi

predestinare sau nu
cimitirul e viața gemenelor Adela și Aida...