o linişte spălându-mă, lichidă,
de lacrimi, îndrăznesc în criptă-a-ţi cere
că plânsul meu e plin de-a ta tăcere
din unu-n doi la ape să dividă.

şi miezul meu puţin mai mult te piere,
un fluture-s în calda ta omidă
şi drum de cruce-n căi să se deschidă
înfranjurat cu pace-n a ta miere.

e totu-n noi neiubitor de gâde
chiar dacă-n tine-oglinzile-mi omor
şi tu din mine-n lene-n raclă râde.

sicriul pe-al tenebrelor covor
străluce-n gând în imnurile hâde
când plouă-n sânge inimile dor.