îi țâșnise sângele pe nas
aplecat asupra unei foi de hârtie
începuse un poem epic despre însingurare
kenoză și alte bazaconii zise iubiri și
sângele nu a mai răbdat

pe foaie se alergau doi stropi roșu-ascuțit
tălpile lor lăsau dâre-litere
puteai citi balada aglomerării însinguraților
într-o baltă cât marea roșie - o erată corecta cu roșu
însângeraților

crescendo virgule în depresie
puncte cardinale fugite de la locul lor
nările astupate de un aer de importanță majoră
vanitatea poetului damnat la scriere silnică
stropii manifestau cu pancarde ridicate înalt:
Noi am vrut doar să citim aici poemul epic deja scris
se află adânc în carnea hârtiei și idiotul ăsta îl acoperă
cu cerneala lui îngâmfată și orbitor de albastră, fir-ar!

un colț de foaie îndoit sună la 112,2 vine ambulanța
încarcă leșul poemului și pleacă în pustie
în urmă se ridică celălalt poem cu părul alb-tăcut
cu un mop și o găleată de cerneală simpatică spală
stropii de sânge și gramatica antipatică instaurată pe muchii
aerul de importanță se crede condiționat iar bazaconiile
învață sângelui răbdarea, prezumtivului poet aglomerarea
și cum să vindece virgule grafiindu-le răsucit, erecte
cum ai ridica mâna să ți se oprească hemopoeragia