de când oare nu am mai avut sângele meu
sau ploaia mea sau răcoarea mea
sau fulgerul meu la butoniera buzelor
ca în seara aceea când
în straie de (des)nădejde
am lăsat geamul deschis cu puterea minții
și a altor simțuri subatomice fix în locul unde
imaginile ni s-au ștanțat pe emoția de celuloid a memoriei?

o amnezie mi-a dat târcoale secundă de secundă
sau făcea de planton sau își mușca propria coadă sau
dracu știe ce făcea în jurul meu
așa că tot ce mai știu din film este secvența în care am coborât cu liftul vs am urcat cu liftul
timp de o mie de ani
sau gros-planul în care apăsam buton după buton după buton
cu siguranța celui care știe pentru o secundă
secretul vieții și al .... (nah! am uitat
începe cu i știu sigur pe propria piele)

în drumul nostru cineva cu ț vindea vieții buchete tinere de carne
și
în drumul meu
(ea era deja în mașină de partea cealaltă a fulgerelor)
am ajutat să traverseze în timp o bătrână
am ajutat spun să își traverseze timpul
până pe vremea când băiatul ei abia ce înnebunea
și mi-a mulțumit din toată inima nopții pentru asta

eu la rândul meu i-am mulțumit nopții în timp ce
știți voi
apăsam buton după buton cu siguranța și puterea pe care ți-o dă gros-planul
i-am mulțumit spun din toată inima paralizată
cum poate nu ar fi trebuit să fie

i-am mulțumit nopții de o mie de ori maniacal
pentru că așa cum v-am spus
o amnezie își răcorea palmele în sângele meu din portofel