o, tu, dimineață a cărnii

o, tu, zgomot al intestinelor

o, tu, răsărit arzător al durerii

din care lipsește lumina

o, tu, spadă a trupului

care se luptă cu timpul

și inexistența

m-am trezit prea devreme

din visul meu cel frumos

din singura pace pe care-o cunosc

și, iată, cât de repede mă îmbrac

cu uniforma cuvintelor

eu, soldat al unui război

început înainte de a mă naște

și care nu se va sfârși niciodată

o, tu, dragoste

cum de mai poți să reziști?

tu tot trimiți scrisoarea zâmbetului

la adresele privirilor necunoscute

tu tot trimiți sufletul înaripat

să caute cuibul blândelor inimi

și ce găsești?

atâția arbori care se adapă

cu lacrimi nedorite de nimeni

atâta frig printre crengi

atâtea cântece amuțite

atâta noapte, atâta durere

care ne sfâșie visele!

și totuși, nu renunți

îți apropii gura de oglinda poemului

exersând un sărut...