o, tu, dimineață a cărnii
o, tu, zgomot al intestinelor
o, tu, răsărit arzător al durerii
din care lipsește lumina
o, tu, spadă a trupului
care se luptă cu timpul
și inexistența

m-am trezit prea devreme
din visul meu cel frumos
din singura pace pe care-o cunosc
și, iată, cât de repede mă îmbrac
cu uniforma cuvintelor
eu, soldat al unui război
început înainte de a mă naște
și care nu se va sfârși niciodată

o, tu, dragoste
cum de mai poți să reziști?
tu tot trimiți scrisoarea zâmbetului
la adresele privirilor necunoscute
tu tot trimiți sufletul înaripat
să caute cuibul blândelor inimi
și ce găsești?

atâția arbori care se adapă
cu lacrimi nedorite de nimeni
atâta frig printre crengi
atâtea cântece amuțite
atâta noapte, atâta durere
care ne sfâșie visele!

și totuși, nu renunți
îți apropii gura de oglinda poemului
exersând un sărut...