poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-07-03 | | uneori, totul este atât de greu încât ți se pare că ești o navă de containere încărcată până la refuz cu amintiri având un singur motor, și acela supraturat luptând împotriva valurilor împotriva timpului care se-nalță și vrea să te-nghită și cum ești singur, atât de singur și cum n-ai niciun ajutor te rogi de umbră să te remorcheze să simtă și ea cât de greu este să mergi înainte, mereu înainte uneori lumea pare mai mică dar totul este mai greu ca înainte te simți ca un cal bătrân care trage după el o căruță plină cu bălegar, pe drumul de țară doar foamea ancestrală care te biciuie te face să înaintezi ajungi acasă, în casa ta neîngrijită în grajdul tău, te dor tare șalele te bucuri că rumegi niște fân fânul acela care îți ținea de cald peste noapte ești singur, atât de singur încât te împrietenești cu muștele care ți se așază pe ochi visezi, în tot visul tragi lumea după tine o împingi pe un deal, ca un Sisif o porți pe umeri ca un Atlas te trezești mai obosit decât erai înainte să dormi ai nevoie de o macara să-ți ridice pleoapele înțepenite și când reușești, într-un final, să vezi cerul ți se pare că soarele trudește ca o locomotivă trăgând după el vagoane nesfârșite de nori pesemne, amintirile sale și ești singur, îți vine să bei să mai prinzi un pic de forță un pic de curaj, dar nu ai voie să bei iei pastile, ce soartă tristă iar prietenul tău cel mai bun bea fără tine, în barul acela care pentru bărbați pare o biserică bea, și cu toate că halba de bere e grea o golește, se pișă și pleacă acasă și e fericit, dar fericirea lui e uitarea o uitare pe care nu o împarte cu nimeni, nici cu tine tu nu l-ai uitat greu e totul, și ca totul să fie și mai comic, mai tragic depinde de fiecare cum interpretează uneori, când ești ca o păpușă grea ca un Pinocchio de plumb simți cum coboară din cer niște frânghii și ți se înfășoară pe mâini una îți înfige cârligul în spate (tu îi spui și junghi, torticolis, spasm muscular) apoi, în ciuda durerii, te ridică forțat te spală pe dinți să nu-ți pută gura te îmbracă cu aceleași haine vechi, necălcate îți aruncă o bucată de mâncare în gură și te trimit la serviciu ca pe un zombi și ești singur și neputincios încât sforile ajung să-ți fie prietene ajungi să crezi, cumva, că ești fericit că cineva, de acolo de sus are grijă de tine, te iubește făcându-te să mergi mereu înainte făcându-te să crezi că tu ești omul putere omul care le poate face pe toate
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate