În blocul de vis-a-vis sunt multe ferestre. Dincolo de ferestre, flori. Și pisici. Multe pisici. Poate chiar negre. Fără ghinion. Și cești de cafea cu torți care așteaptă o mână să le prindă. O mână de om. De bărbat. De femeie. Care femeie? întreb. Ea a plecat de ceva vreme din camera din blocul de vis-a-vis, din inima lui astupată acum cu zaț negru, dintr-o ceașcă neagră de cafea braziliană, aflată pe un pervaz negru, lângă o pisica neagră. Ghinion. A rămas doar un iunie, probabil o zi de 11 și o femeie cu o inimă roșie, cu cireșe roșii, cu buze roșii, colorate cu un ruj roșu, găsit sub o sofa roșie pe care se odihnea o pisica neagră. Ghinion.