poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-05-12 | |
Fără inimi, e-acum deja-n Europa
ultima toamnă de pace, întâia toamnă de război cu... strigoi, după Camil, în schimb, după Cezar, va fi iarăși "Întunecare", vor apărea cicatrici pe fețe oribile, plăgi, boli molipsitoare, nedreptăți sociale, politice, alte sângerări militare, civile grele-n stepa euroasiatică brăzdată — prea agravate îi sunt din seceta verii fisurile, avariate clădirile, aprinse cartiere întregi de-alt nor de rachete, dinspre Caspică sau dinspre Neagră, în suflul nimicitor al exploziilor geamurile zboară spre vremea de-apoi "Serile în cătunul de lângă Dikanka" naționale ucrainene (hahole-cazace) reîncep la lumânări, opaițe, fără gaz lampant, curent, căldură doar la foc sufletesc, abia pâlpâind, rămâne speranța mântuirii... vieților în vetre din iarna trecută, cu atâtea superstiții, mituri și urlet La înmormântări, bântuiții tresar în semitrezire, reasudați, morții lor în catafalce surâd, la sfărâmări de parcuri, mantaua lui Gogol apare, ori grotesc, "Nasul" furat de-un mojic soldat de pe Neva,-n retragere, muzee, liziere,-orașe, comune, școli, gări își ies din perimetrele lor, se fac într-o clipă și zob, ce să mai iasă oare din piepturile gropilor comune prin Donbass, decât o neuitare-a Moscovei neiertătoare, o vendetă transmisă în cei ce încă mai sunt vii Lupii, cu căști late în misiuni avansați nocturn echipați camuflat, înarmați până-n gheare și colți au reintrat integral în pielea totemului lor lup albastru, înaripat Star — din azurul diurn obișnuit fac salturi prin frunzele legănate Acum așteaptă ascunși într-un covor natural galben, ruginiu, ocru, oranj, stacojiu Scorbura neagră devine-o țeavă de Javelin ÷ O'Brien nu-i marele cap al "Frăției" revoluționare, deși a pretins chiar el jertfirea oricărui membru secret ca un ticălos O'Brien e crudul politruc reacționar, demnitarul laburist expert, o mașinărie complet inumană la Ministerul Adevărului, torționar cu șobolani în cea mai cutremurătoare cameră la Ministerul Dragostei subpământene Orice iubire carnală a oamenilor ce vor forma noi cupluri după noi, dragă Julia, în sordidul panopticum al Partidului Exterior va fi combinată experimental de Partid c-o uitare cinică a trecutului îndrăgostiților, sau c-o ură sardonică transferată spre adularea prostească a liderilor unei Americi tot mai bicisnice și a unui Imperiu Britanic total retrograd, bazat pe resursele inepuizabilei Africi Trăiesc Timpuri Noi, maneta scoaterii energiei din mine-n Londra Oceaniei mă transformă zi de zi, lună de lună, poate și an după an într-un familiar al domniei Răului și nu vreau să renunț la iubirea față de tine, Julia Mi-a mai rămas prea puțin de trăit, umilirea și dezumanizarea, aștept execuția pe hol, visez să mă împuște când pornesc de la interogatoriul cu O'Brien înspre celula-n care plâng murdar ca un sconcs, slăbit ca un vampir Cauza ce-o apărăm amândoi este Iubirea strigată în ultima bolgie până și-n somn "Te iubesc Julia, te urăsc Frate mai Mare, conducător neîndurător și-al Partidului Interior!" Dacă trupul nostru este al lor, ne mai rămâne Iubirea netrădată la niciun supliciu de-al lui O'Brien și ura până-n ultima clipă pentru sistemul Oceaniei și Fratele cel Mare, înviat ca o farsă grosolană de toate... rotițele aparatului de stat cu minciuni de control răsuflate schimbate în noua eră a Legii Oceaniei ÷÷ Hei, Julia, bat aripi de pescăruși pe balcon înspre zarea cu lumina ce moare Odaia închiriată de noi e la un etaj 7, nu ca până acum la 1 Frăția revoltei secrete nu concepe să ne prindă vreo frântură de voce microfoanele plantate prin toate cotloanele clădirilor Frăția pentru care pe viață și moarte lucrăm are o mare teamă să nu ne spioneze nimeni în noul nostru refugiu Să nu ne dăm ca proștii vreo clipă imaginea ecranelor dronelor — să nu ne surprindă pe-amândoi deodată neîntâmplător aflați în același loc Când timpul ne golește clepsidra, plecăm pe rând pe alte drumuri decât cele pe care-am venit la locuințele noastre controlate și-n praful readunat zilnic de către spioni fără jenă Mă rog să ne-nfășoare pe-amândoi separat, succesiv caiere lungi de nori, giulgiurile rupte pe boltă când apucăm pe-alte drumuri după întâlnirile atât de furișate Londra cu smog și căderi de rachete nu ne va depărta nicicând Ți-am văzut fața albită de la varul desprins dintr-o vilă când ne-am aruncat alături pe pavaj la explozie N-am crezut, Julia, că ochii tăi îmi înregistrau ultima zvâcnire în acea noapte de toamnă înainte să ne contopim din nou prin mișcarea gâturilor și-a trupurilor cu oamenii vii pregătiți oricând de adio |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate