sexual, nu ne mai priveam în priviri
fără suflete receptate de un amândoi
eram singur în cetatea sufletului
doar că-ţi dădeam carnea mea pe metereze
într-un sus fără atingere de Dumnezeu
oglindindu-ne-n sexualitatea şoaptei
ca nişte cai înhămaţi la căruţa lui Amor
cărând gunoaiele divinităţii
zorii eterni ne pândeau de sub poalele nopţii
noaptea aceea de a fi om
ca electrocutaţi frică de lumină
ne avea sângele
moştenit de la curve
şi taţi ca din floare
neştiuţi prin grădina largă de a face dragoste
cu bezna de a fi
totuşi eram nişte monştri ai Binelui
şi-n vorbă de peniţă închideam gura Şarpelui
personal pe noroiul alb de hârtie găsesc singurătate
doar mânjind litere acolo, femeie, te nasc
nu prunc, ci ditamai muierea
de mă doare când te aburci pe mine
să-mi intri în falusul cuvintelor
atât