a început să plouă
în miezul de foc al cuvintelor mamă
cu grație de balerină port sandalele tainei
și-mi vine bine rochia dimineții
și brâul de oameni

va trebui
să-ți dezgolești ochiul de moarte
chiar dacă te arde
de împrumut mi-e timpul
și de iertare
în acest perpetuu labirint
nu te mai pot purta și azi în pântece
zadarnic
să te nasc fără mâini și picioare
doar ca să faci butonieră
nopții
ca un viciu de procedură
organic

prea bine deghizată în viață
te porți mascată
de o lună în descreștere mamă
te pricepi atât de bine
să-ți furi zâmbetul
precum și fericirile cuvenite
să le vinzi pe tarabă
unui aceluiași zeu de hârtie cerată

când te vei vrea întreagă
mamă
dă drumul țipătului să erupă
prelung
să aud lupii cum te dezleagă
de fântâni
genunchii să cânte oda bucuriei
robia setei
să-ți fie doar amintire blurată

n-ai să știi niciodată cât îmi doresc pentru tine mamă
să-ți curgă vremea în oasele cerului
călcâiul să-ți fure câteva stele
în ploile cuvântului
să te nasc
tornadă de foc să-ți răscumpere învierile ratate
și ochii
să nu te mai ardă