Te-ai îngropat în cărți să-nvie versul

din literele mirosind a moarte,

de altă soartă visul s-aibă parte,

durerile să își găsească sensul.

Din viermuiala timpului hoinar te

sustragi cu greu, luptând mereu cu stresul,

că-n lume interesu-și poartă fesul,

nu-i nimeni inocent, nici liber foarte.

Din când în când, răzbate o-ntrebare:

cum să oprești dorințele avare

să-și desfășoare oastea de strânsură?

Mai bine treacă de la tine, n-are

puhoiul ăsta jalnic vreo chemare

spre-a se elibera de chin și ură.