Pe-afară ploaia-n piatră se aşază
Văzduhul rătăcind spre-acolo stropii
ÃŽn frunte pus destinul, ca ciclopii
Ferăstruind lumina-n nor sub rază.

În ochiul sorţii des se sting miopii
Şi calea lor doar Dumnezeu veghează
Cuvântul mi-l adun să cânt o frază
Pe lume nemurirea să-mi apropii.

Dar veşnicii n-am zice-n tot Pământul
Răpus de ai mormântului mei zori
Iar rugăciunea dezvelind-o Sfântul.

Pe limbă am veninul uneori
Când babele-şi topesc pe guri descântul
De în urechi te trece cu fiori.