mereu și mereu totul aranjat, să-ți scape farfuria din mînă
și să nu se spargă, același fundal muzical, melodia preferată
care se repetă și se repetă și oamenii îți zîmbesc și nimeni
nu înjură, gustul perfect al mîncării, mereu ce-ți place ție
nici o neliniște, nici un vis urît, totul atît de perfect de pacă
a fost creat în laborator, de o minte diabolică, nu i-a scăpat
nimic, nici un detaliu

să bei și să nu te îmbeți, să faci dragoste și să fii complimentat
zîmbetul ei, întotdeauna același, parcă tras la indigo, dai la pește
și pare că prinzi mereu același exemplar care te face mîndru,
aceeași poză cu el an de an, aceeași cu tine de parcă nimic nu
se schimbă, totul atît de corect, de inefabil că îți vine să uiți
mîncarea pe foc și totuși nu se arde, bricheta se aprinde din prima

paharul nu se golește, e ca atunci cînd ai luat romparkin și ai fumat
toată noaptea dintr-o singură țigară și ai vorbit cu piticul de la circ
cu aripi și fără picioare care s-a dovedit a doua zi că era geaca ta
pusă pe spătarul scaunului iar țigara era una neaprinsă, perfect
atît de bine, fără nici o durere că pare că te-ai vindecat de viață
pentru că viața nu e așa, totul se sparge, totul se consumă

prinzi întotdeauna răsăritul, vezi și apusul dar ziua nu trece
e totul atît de frumos, n-ai mai auzit o minciună de atîta timp
că nimic nu mai pare adevărat, ai unghiile mereu tăiate și e
mereu hîrtie igienică la baie, dar pentru ce, nici măcar nu ai
nevoie de ea, pisica nu mai zgîrie, vecinii nu mai țipă sa dai muzica
mai încet, o plictiseală enormă, un spleen din care nu vezi ieșire
îți tai venele și degeaba, te spînzuri și se rupe frînghia, o faci pe anna
karenina și trenul te ocolește, ce dracu viață e asta să nu te mai doară
nimic, să nu mai simți nimic, să îți tai mîna și să vezi cum crește la loc

la ce mai folosesc mîngîierile, cine dumnezeu a inventat cuvîntul adio
nici nu contează dacă te încalți invers, nu mergi nici înainte, nici înapoi
te uiți în flacăra aparatului de sudură și te sudezi tot mai tare, înăuntru
nici măcar fluturii nu se mai prăjesc pe bec, nici inima nu-ți mai bate
pentru că de multe ori falsează, cînd plouă și alergi și vrei să te ude
nicio picătură nu te atinge, e totul atît de perfect, că ți-ai uitat durerea.