Vine o zi în care să te ridici la capătul cuvintelor
e ca și cum atingerea s-ar săvârși cu ferestrele deschise
mâna mea adormind în mâna ta când granițele se desfac ca la moartea unui sărut sublim
strălucim în multiverse

poate că într-o lume paralelă timpul meu s-a sfârșit deja iar
cuvântul acesta își trage respirația precum stelele moarte ce îndrăznesc să lumineze încă ochilor noștri târzii

nu mai știu dacă viața mea este o insulă locuită sau un simptom pentru o boală incurabilă

în vis sunt mai vie ca atunci când mă trezesc și umblu printre oameni

îți desenez dragostea ca dintr-un pom copt unde
fructele dulci putrezesc totdeauna primele iar umbrele se întorc înapoi în oameni
și nimeni nu se îndură să le mai privească o dată măcar

dar deja s-a făcut dimineață și plouă sinistru.