ce nume vom da acestor corpuri care seamănă
cu ale noastre dar nu mai zâmbesc la fel?

afară lumea a devenit violentă,
sunt omorâte trupurile autentice și inalterabile
ale dragostei noastre.
iar tu dormi fără să mă visezi
și nu mai pot înfrunta frigul care
ca o insectă mi se ridică din corp de parcă te-aș uita...

nimic din tăcerea noastră nu mai amintește
de ploaia din amurgul unui oraş îndepărtat,
când știam să rămânem copii
și nu aveam nevoie de cuvinte ca să ne spunem totul,
când îmi botezai alunițele cu nume de sfinți
și puneam nume noi tuturor lucrurilor…

acum un singur verb mai arde în mine,
viața este mersul prin labirinturi oarbe
cu teama și frigul pe urme,
cu amintiri care îmi zâmbesc naiv
dintr-o frumoasă oglindă retrovizoare.