NE PLÂNG ICOANELE

Ne plâng icoanele Doamne,
În leagăne pruncii se frâng,
Și doina ne plânge-n cavale,
Iar lumea întreagă se duce la vale
Și toate-n prăpastii ne-mping.

În blândul cânt al mamei Dochii,
Plecăm genunchiul către zei,
Ne ridicăm spre ceruri ochii,
Rugând iertarea de la ei.

Spre cer ne-am juruit credința,
Mereu durerea ne-am spălat,
Strigăm spre-nalturi suferința,
Și-n lut, genunchiul încuibat
În rădăcini s-a îngropat.

Noi n-am schimbat pe Ziditorul,
Smeriți, spre soare ne-am rugat,
Cântarea Lui ne ține dorul,
Și sufletul ne-a ridicat.

De-i vremea jelirii ori clipe de noi necerute,
De-i ceasul spălării de rele și gânduri spurcate,
Tu, Doamne, ne iartă de hulă, de fală,
De lepădare de Tine ori de cele necurate...
Din nou dă-ne semn de-a Ta milă.

Ne plâng icoanele doamne,
În leagăne pruncii ne plâng,
Și doina ne plânge-n cavale,
Iar lumea întreagă se scurge la vale
Și toate-n prăpastii ne-mping.