poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-10 | | Rose stă drăguț sprijinită de Opelul ei Astra din '89 Și se uită lung cum plec, Nu e nici senin dar nici nu plouă, Scria ieri în ziar că e anotimpul în care iubirile trec. Ea-și ține degetul mic între buze și parcă-i sesizez o lacrimă, Mă urc în autobuz și mă fac că vorbesc cu șoferul, Îl întreb de bilet, de traseu și-l întreb cu patimă Despre orice doar ca să nu cadă pe mine cerul. Cu coada ochiului stâng sau parcă drept O văd pe Rose cum stă mai departe nemișcată, Mă bucur că nu ajung până la ea zgomotele mele din piept, În fond nu e Superwoman și nici amazoană, Rose e doar o fată. Ea plânge acum de-a dreptul, îi văd de pe scaunul meu obrajii uzi strălucind, Și plâng și eu, păi cât să mai rezist așa prefăcut? Îmi pun o palmă pe geam și gâtul spre ea mi-l întind Simulând un rămas bun, un urlet, un sărut. Nu cred că mă vede cum disperat mă agăț de clipă, Nici eu nu o mai văd, autobuzul a cotit la dreapta și e gata totul. De Rose n-o să-mi amintesc ca de oricare altă tipă Ci diferit, ca și de Opelul ei alb cu care mă pescuise când făceam autostopul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate