poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-08 | |
tocmai mi-am cumpărat un bec, mi l-am pus între degetele de la picioare
și am văzut că luminează. iată-mă o lampă umană, o să umblu la fel ca diogene, să găsesc oameni adevărați, nu doar umbre. nu, nu vreau să fiu diogene, eu sunt bătrînultrăgător și strîng bani să-mi fac un tatuaj sub buric, loc de dat cu fruntea. pentru că nu am reguli și tabuuri, și îmi place să dau oamenii la o parte că stau în soarele meu. îmi place cînd vîntul adie prin castanii înfloriți și pare că ninge, mă bucur când lumea mă arată cu degetul, înseamnă că mă recunoaște. mi-am făcut o biserică dintr-o piatră, sub ea îl țin pe dumnezeu. din cînd în cînd și mi-l pun la piept ca pe-o decorație și mă plimb gol prin mulțime, doar că lumea mă știe pe mine, pe el nu-l vede. îmi fac sandvișuri cu felii de cer, mă spăl în ploaie, îmi ascult inima în iubita mea. doar cînd sunt cu ea becul dintre degetele de la picioare se stinge și pe întuneric ne amestecăm atît de tare trupurile că dimineața mă trezesc cu ochii ei și ea cu brațele mele. pînă facem schimb de piei, e gata și cafeaua. soarele răsare în fiecare dimineață, chiar și pentru orbi. cuvintele spun mereu adevărul, chiar și pentru surzi. iubirea tot iubire rămîne, chiar și pentru nemernici. cînd îmi pun dumnezeul sub piatră mă simt atît de liber încît dacă pășesc prin bălți nici măcar nu mă ud.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate