Cât de greu mi-a fost să trec oceanul și cerul
Pentru a te găsi după ce m-am șters
Din ce credeam că ne leagă!

A trebuit să compun din gând poduri
Și din amintiri să frământ cărămizi cu care
Să zidesc turnuri de unde să aprind lumini
Ce risipesc umbre ale umbrelor tale
Pentru a ne reîntâlni!

A fost nevoie de mult întuneric
Și de răni crescute în carne...

Ca de vederea cu care te priveam altădată.

Nevoie de dimineți, de culori a căror nuanțe
Putrezeau din frunze înmugurind
Ca toamnele în primăveri.

Depărtarea în care încă mi te risipești
Ca pe o nesfârșire de ocean și cer
Mi te adună și te păstrează.