La început soarele
Era creat de altcineva.

Apoi a devenit roată, săgeată, corabie, sânge.

După care cerc, plinătate, desăvârșire,
Înalt, adânc, gol, piatră, foc, inimă,
Fereastră, orizont și întreg.

Fără el nu putea fi noapte și întuneric
Cum lumina nu ar fi de nu ar fi ochii
În a căror privire razele curg.

Apoi soarele a devenit început.
Părinte, izvor și cuvânt.

Gând, gândire și cele câte pot fi gândite.
Aripi care se întind nu spre a pluti,
Ci spre a cuprinde căderi
Ce dăruie deveniri.

Coaja, carapacea, epiderma, rana
Unde crapă și dorm sâmburii vieții.

Oul în a cărui linii se sfărâmă ziua
Din bolta de rouă a bolului dimineții.
Stea ce se învârte în jurul pământului
Din mijlocul cerului, din centrul cuvântului.
Picătură lovind fața lacului ca să tulbure
Oglinda unde cerul se privește pe sine.

Cometa despre care îți povesteam
Când ne-am cunoscut și tu nu mă credeai…

După el m-am aruncat întotdeauna orbește.
Din lumina lui umbra noastră
În carne încă ne crește.

Deschide larg ușa să intre,
Te rog, în casă lumina!