Trecut au anii, cu nemiluita,
Și îmbătrânita timpul omul cel străvechi.
Pustiu rămasa satul din copilărie,
Cândva plin de copiii și de perechi!

Goală-i și ograda, bunicutei mele
Ce iernile mă pripășea pe soba încălzită.
Azi nu mai stă în poartă să mă ia în brațe
Și nici bunicul nu o mai alintă.

Via uscata cu strugurii atârnați,
Nu-i nimeni astăzi să o mai culeagă.
Și nici nu mai miroase-a must în sat
Cum mirosea-n toată toamna beteagă.

Doar mărul a rămas ca întotdeauna,
Înalt și doldora de mere înroșite.
Trec zilele umbrite una câte una
Bunica nu mai vine să-mi facă plăcinte!