La fereastra unui tren
Ce mergea încet spre mare
Am văzut un chip superb
Uitându-se în depărtare.

Rămas în gara învechită
Am crezut că dacă fug
Să prind din urmă trenul
Poate evident l-ajung.

Mi-a rămas în minte fața
Luminoasă și vioae,
A persoanei din fereastra
Trenului mergând spre mare.

Am fugit în urma sa,
Dar zadarnic fără vlagă
Am rămas tot mai în urmă
Pe traversele-n criblură.

Zile întregi veneam la gară
Astepând poate se-ntoarce.
Și măcar încă odată
Către mine ea privește
Să âi fac un semn cu mana
Și în gară se oprește.

O cafea la restaurant
Să o bem, să povestim
Despre noi și-a noastră viață
Veche , nouă , sau ceva interesant.

N-a trecut, nu s-a oprit
Și asa am realizat că trenul pierdut odată ,
Degeaba cauți să-l regăsești,
Fă-ți cu mana ta o soartă
În care crezi și-o dorești !