Același perete lipsit de culoare,
Focusat de ochii mei naivi și pierduți,
Se scaldă-n umbra amintirii tale
Și doar aștept… aștept să mă cuprinzi.

Că mult m-au cuprins doar focuri păgâne,
De dorul așezării tale pe patul meu fragil,
Mult mă apasă să-i șoptesc inimii bătrâne
Că am iubit-o așa umil.

De reușeai să vezi ce nu se vede,
Sentimente tecăruite înăuntrul veșted,
Iubire înflorită în lăcașul de albastru putred,
Te fura un strop de nebunie ori nu-ți venea a crede.

Nu credeai că pot să-ți car,
Inima la mine-n piept… să o îngrijesc
Ca peste ani, pierdută, să o cânt de amar,
Să nu mai am ce să iubesc.