Eu sunt antropofag.

După ce diger în privire stele din cer
Îmi consum zeii în suflet
Semenii îi mestec între gânduri
Și consum toate zvâcnirile inimii.

Mă sting.

Pentru că ceva urmează
Mâine îmi este foame din nou
De stele, de cer, de gânduri,
De inimă, de celălalt și de toate.

Simțurile îmi devin guri.

Aripi deschise care îmbrățișează
Din orizonturi spații ce așteaptă
Să se risipească prin lumină,
Parfumând în forma tăcerii.

Te sărut ca să te ademenesc.

În mine valuri oarbe, surde, mute
Își umplu gura cu nisip
Din plaja coapsei tale.

Mă cațăr prin lumini.

Caut fructe între frunzele
Cu care mă acoperi când dorm.

Eu sunt antropofag.

Îmi port umbra ca să nu uit lumina
De care mă ascund când mușc
Carnea care îți crește mâine.