Din versuri ronţăind de timp merinde
Cuvântul vieţii merge către cină
Mâncând crepuscular o stea vecină
Pe cerul care nopţii mi se vinde.

Plodeşte întrebarea pui de vină
În alungări din sacru, pe murinde
Doar crucea de-ntuneric mă desprinde
În înţelesuri pure de lumină.

Îmi lasă ochii apele pe gură
Să pot rosti-n hârtie tristul ud
De tot ce călimara îmi îndură.

Un vis de veşnicie tot aud
Dar frig îmbolnăveşte-a mea căldură
Doar tu, femeie,-mi vindeci focul nud.