Nu se poate dobândi decât ceea ce îți dorești, pentru că în existență, ca în esență, refuzi constant tot ceea ce nu ești, ceea ce nu îți dorești. De aceea, dorirea nu reprezintă ceea ce îți imaginezi, ci ceea ce trăiești; în același fel în care imaginația nu reprezintă capacitatea de a visa, ci puterea de a reinterpreta gândind ceea ce este deja dat. Între a fi și a deveni este, prin urmare, o distincție radicală. Trecerea ca stare reprezintă relaționarea dintre aceste orizonturi. De aceea, numai aceia care pot articula pierderea împlinirii pot fi părtași acestui gen de bucurie a dobândirii dorite pe care nimeni, niciodată, nu o poate avea. Prin urmare ceea ce este găsit nu poate fi posedat, pentru că ceea ce este găsit este deja posedat. Dorința este o acțiune care nu a fost găsită și care, ca atare, nu poate fi, cu toate că a fi înseamnă a nu căuta. Rodirea dorinței rămâne totuși o căutare care se risipește căutându-se pe sine. O esență a lipsei fundamentale.