când soarele aleargă în miriști și-n răstoaca aburindă
cu iepe negre alăptându-și puii, în seri patriarhale,
când iarba își înalță sulițele, cu stele prinse de armura greierilor

îmi trec prin sânge clopote de departe,
din dealul domol al unei biserici adormite,
cu sfinți mucenici aburcați în spatele stranelor,
atât de tineri, ca niște frați gemeni umăr lângă umăr
precum oștirea care își apără cetatea

și în mine au crescut aceleași ziduri, cu turnuri și șanțuri,
simțite sub golul rotund al tălpilor
copil bătrân ce-și amintește chipurile ce au fost demult,
grăind prin buzele fierbinți ale semințelor de grâu