să fie un fals zîmbet, așa cum e falsa impresie a fericirii, a iubirii.
dulcea minciună, delicatesă și mortală ca hamburgherul,
ca o lumină roșie pe piept care spune că ai fost ales.
să vezi cuvîntul cum nu mai cîntărește nimic, cum devine imponderabil
lipsit de înțelesul lui ca o fantomă. să te uiți în scrumieră și să vezi
tot ce-ai fi putut spune.

să privești sticla și să vezi ce ai spus fără să rostești, înghițind fiecare
propoziție, ca un canibal care dezosează cuvinte, înțelesuri și umple
baloane cu ce-a rămas. dacă ar fi să-ți tragi un glonț în cap nu știi
ce cuvînt ai alege. vină. remușcare. iertare. putere. ce cuvînt poate duce
cu sine atîta moarte încît să ia cu el durerea, să fie ca un rîu care cară la vale
inima și o pune în pieptul cuiva care ar putea face ceva mai bine cu ea.

dar tu nu ai inimă, ai o floare de cactus, înflorește o singură dată
și d-aia orbecăi pe străzi, zi de zi, căutînd o insulă într-un pahar.
ți-ai putea minți viitorul, pentru că nu-ți pasă de el, tot ce vrei e suficient
praf să se așeze pe mobilă ca să dai vina pe singurătate și cartilagii
bolnave. un zîmbet e ca un infarct iar un zîmbet de copil e ca o moarte
cu resuscitare. și ai murit deja dar încă te tîrăști, pentru că te privești
în gropi ca în oglinzi și oglinzile nu-ți vor trupul, nici mințile

oglinzile iți vor sîngele, cioburile, îți vor strigătul ce le sparge, le topește.
ai putea să fuți o mie de cuvinte, doar că fiecare cuvînt va striga viol
în fața ta cuvintele sunt eunuci care aduc băutură, cuvintele sunt goale
cu țîțe enorme umflate cu aer, acel aer pe care îl știu pe de rost vorbele
cînd omul își cere iertare. tu n-ai văzut iertarea niciodată, poate și pentru că
ai crezut că păsările nu-și cer niciodată iertare pentru faptul că zboară
și tu n-ai zburat niciodată. o să zbori prin pămînt, așa e profeția
cu toate că nici asta nu poate fi sigur. te dai cu făină pe mîini, să pari alb
să pari mai lunar, să lași loc pentru umbre, poate doar așa dispare singurătatea.

făină și umbre, trupul tău, ecran pentru viața scrisă pe care ai mințit-o.
dacă ar exista o moară de stele pe tine ar cădea tot întunericul. nu pentru că
nu te iubește lumina, ci pentru că lumina nu-și poate avea viața altfel
decît în întuneric.

o să stai cuminte acum. fără să te miști. vine partea epică. nu te mai zbate.
cuvintelor le cresc unghiile.