poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-21 | |
Ochii tăi negri de ciocolată cred că era amară
Priveai la ceas tăcut îți ședea oricum bine pe o bancă cu pufuleț de salcâm în păr și în întreaga ta gară Dacă struțul tacticos ar fi trecut să îți caute în pachet sau în tăcutul colet Ridică-ți ochii atunci înspre mine Ți-au căzut fundele de pe pachet și cred că îi ceri fetiței de lângă tine/ ești sfios dacă are în grijă pachetul tău cu grisine E noapte e ora trei frig dar tu ești ocupat să te întrebi cum mai sunt Dacă fratele meu are cumva ochii ca ai tăi, negri, de pământ Poate o să vrei să îți cobor o scară dincolo de luna de humă și iar pe sârmă Să mă fac balerină de un metru șaizeci și doi sau trei și o barcă să coboare de pe marea liniștită să îi pui tu cârmă Dă-mi mie ochii tăi până pe pielea care miroase a caș codaș și a cosași Pași și nu o să mă mai lași Suflet de sort Într-un tăcut cort larg de doi/ dincolo de gropi și de lanul cu caprifoi de la marginea orașului Cuvinte vechi vin din urmă Mi se pare că broscuțe de catifea îți șoptesc dintr-un trist trecut Că eu sunt bine încă de când te-am cunoscut și tu, iată, ți-ai pus iarăși scut Lacul miroase a mac Un brotac cam indubitabil zic tulbure Roagă-te să nu fiu prea îndrăgostită Roagă-te să îmi dau pantofii cu toc iarăși afară din lac și să nu fiu prea îndrăgostită Când mașina noastră de pâine se răstoarnă din apă înapoi pe pământ – mâncăm dulceață pe pită Pe Strada Lalelelor a trecut un camion în care un bărbat străin mi-a pus tot trecutul Dar tu stai și zăbovești încă pe gânduri dacă să îmi învelești într-un șervețel roșu tot scutul și sărutul Ca mutul Îmi place când nu zici nimic pentru că îmi dai prilej să te descos cu ață de cusut roșie Ca pe o cămașă trufașă Nu ți-am zis dar te asemuiesc cu un copil care stă cuminte în fașă Moșii să tacă pentru că eu te-am prins cu umbrela să te ascund când vine luna de leșie Să tacă toată lumea oricum telefonul nu țârâie încă Noi suntem, deja, mai jos de câteva animale sălbatice și de stâncă Câinelui când nu-i convine străinul, cam mârâie, dar îi dai tu înghețată O să ți-o ia o fată Ca o minciună albă, dar sfruntată Când rămân în urma ta dorind prăjitură Pofte, iată de ciocolată cu cafea E fierbinte, în familie, toată supa De la preot puțină prescură dar o dau la schimb pe o mură Nu ți-am spus dar îmi plac ochii tăi de mură Tocmai în camera obscură Din care ies fotografii Ca și cum noi am face împreună târziu doi sau trei copii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate