Oamenii uită mereu inventarul
Ce-au adunat și ce vise au cumpărat
Șiragul moștenirii cu o piatră a mai crescut.
Unii zboară mai sus, sufletul cu perechea din cer,
Tot urcă cu aceeași neliniște,
Pământean cu moartea îmbrățișat de lut.
Pe cele văzute le vor vinde alții
La târgul de moșteniri cu fișe de casare.
Cel mai greu inventar al inimii mele
Să retrăiesc, să așez, să visez
Bucuria și durerea, iubirea și iluzia
Vieții mele peste așteptările voastre
Pentru mine-i patrimoniu
Pentru voi poate-i o amintire.