De-a lungul privirilor cu care te văd
Mi te îmbumbi ca ramuri în cer.

E un exod al ființei din propria stare
Care înconjură prezența cu nesfârșiri
Dăruind libertate proprii deveniri.

Tind spre această nemurire ca visul
Ce și-a uitat în propriul adânc paradisul
Privindu-te cum mi te risipești în ființă.

Și confund liniile cu apele care curg
În orizont cu dimineți din amurg
Visându un alt fel pământ.

Lipsit de tăcere, înfundat, zgomotos,
Mă lepăd de mine și de ce mi-ai adăugat.

Resemnat aștept încetarea, uitarea
Și mă ascund sub pământ de unde răsar
Îmbumbând de-a lungul privirii.