Nu ninge, uite, stă în așteptare
zăpada lumii,-i strânsă în tavan.
Ce alb e-n aer… Parcă an cu an
se-așterne-n noi o viață viitoare.

O fi mai bine? Cărtărescian,
mă-ntreb de ce poftesc așa de tare
la ce va fi, când știu că fiecare
secundă care vine-i cal troian.

C-așa-i lumină-n ochii tăi, că-n mine
a înflorit în ierni privirea ta,
că-n alte vieți n-am strâns atâta bine

precum într-o clipită și ceva
din strălucirea-ți marilor retine.
Când tu adormi dispar și eu cumva…