Cândva râdeai la glumele mele
Copilărești subtile negânditele iluzii
Le închideai și le iertai cu un sărut .
Mi-e dor de împăcarea -când știi să pierzi o luptă-,
Azi pierd mereu la jocul ce am fost erou
Obișnuință tristă de a te ferici
Cu așteptarea și cu dorul meu...
Azi am rămas copil cu aceleași inocențe
Indizerabile cuvinte, cel vinovat mereu,
De înălțimea asteptărilor ce cresc
Atunci când tac, ascult, și tac din nou...
Cine te-a furat copilă? Copacul vieții
Ce maturizează și alungă vise,
Vedem doar materialul și imagini
Concurs macabru de vedete mutilate
O audiență surdă de like-uri și păcate.
Obișnuit cu șaua, mi-e dor de o cravașă
Stăpâna mea cea mai bună
Mai rupe-mi foaia odată...