Sunt două orizonturi
pe care nu le atingem deplin:
propriul sine de a fi
și murirea sinelui
în care existăm.

Spre a cuprinde distanța
dintre ele în sine îmi desfășor
spațiul celuia ce este în noi
ca ceea ce ne lipsește.

Și-n intimitatea dintre ceruri
mă cațăr spre a urca din ființă
pe fiecare treaptă călcând adânc
cu întreaga mea neputință.

Ceea ce în urmă mi se întinde
desfășurându-se semn și umbră
este întregul care cuprinde
moartea ce o datorez.