copacii au fost buni cu mine
şi mi-au dat lemne de foc
şi-au rupt din ce-au putut
coaste, membre, respiraţii
pe care le-am făcut vreascuri
şi le-am aranjat ordonat în lemnărie
un fel de cameră de oaspeţi
care n-or să mai plece

am aprins focul în soba de lut
iarna mă privea curioasă pe geam
focul trosnea a căldură şi humă
inundând odaia şi pe mine
topind orice urmă de întuneric
şi făcându-mi inima să bată invers
acelor de ceasornic

e iarnă, nu-i bai
zăpada-i roşie şi caldă
ca sângele ce curge din vreascurile
ce le-am pus la iernat
şi care din când în când
se sinucid pentru mine în sobă
încălzind lutul
de pe inima mea