Ca într-o gară, trenuri de cuvinte,
Mergând pe șinele gramaticale,
Ne trec prin spate sau pe dinainte,
Ori chiar dintr-un timpan în altul, goale.

Căci fără vorbe lumea e în haos,
Ca o biserică fără vreun sfânt,
În care intri doar până-n pronaos
Și nu poți să distingi cer de pământ.

Precum e focul ceea ce transformă
Gheața în apă, florile în scrum,
Cuvântul este a ideii formă
Ce sapă-n minte cărărui și drum.

Cuvântul poate crește-o avalanșă
Căzând dintr-un bogat vocabular,
Ori este-un fluviu care piere-n marșă
Și-a început fiind un șipot clar.

De-aceea înțelept este a tace,
Chiar dacă vorbele stau bine-n strofă,
Mai bine piatră, ramă pentru pace,
Decât nimicitoare catastrofă.