trecuseră cinci ani
era deja-n decembrie
când am primit primul telefon de la tine
mi se spusese că te-ai îmbarcat pe un vas de corsari
& de foarte multe ori avusesem nostalgii
după ultimele cuvinte pe care ni le rostiserăm
într-o duminică de octombrie
,,plec” mi-ai spus
,,rămân” ti-am răspuns
am ascultat melodia noastră comună
din bzn
știind că
niciodată nu ne vom mai revedea decât printre zei
in-suportabilitatea ființei în sclavie
mi-a fost dată spre a fi rezolvată mie
cinci ani ți-am studiat traseul porțile-de –fier –beograd
(de unde cel mai bun profesor de metafizică
prieten cu soția lui baconschi
mi-a scris e vorba de alt baconschi
nu de cel cu care avusesem cel mai fecund dialog
în urmă cu foarte multe amintiri
–șI DE CE AM DESFIINȚA AMINTIREA )
- ljubljana-zagreb-italia-arezzo-
sunt anii haiducimii& micimii românești-
după cinci ani-
în octombrie
mi-ai spus că nu ai văzut soarele decât noaptea
deși nu te aflai în vizită la leningrad
- când m-ai sunat citeam grele cărți –
în geamurile mele
- în loc de ferești
-erau numai pături caro-
,,cine sunteți?
Eu SUNT
știi
n-am văzut soarele de cinci ani
de ce nu faceți nimic pentru a intra în ue
de ce?”
AMPLITUDINEA RĂSPUNSULUI DEPĂȘEȘTE ORICE RETORICĂ
dar nu astfel am vrut să răspund ci felului în care ne-am reîntâlnit
după mulți ani după ce u.e . a dat un răspuns lumii
în care ne-am iubit
când tu nu mai credeai în nimic
&patria dispărea de sub picioarele tale