cândva voi pleca si păsările vor rămâne cântând
cerul va fi albastru și vor bate clopotele ca și acum
zilele se vor schimba între ele
dar va fi aceeași forfotă surdă duminica
și aceeași agitație pe străzi la orele dimineții

voi lua cu mine fiecare minut de liniște
dragostea mea a supraviețuit mereu rănilor și plânsului
voi pleca din acest etern moment al prezentului
cu amintirea ta, cu dragostea mea ascunsă

voi înceta să-i mai îmbrățișez pe cei pe care-i iubesc
(asta știu că o să mă doară cel mai mult)
și nici nu o să mai lupt cu ceea ce nu pot schimba
va muri și orașul odată cu mine si florile de pe terasă
ele mi-au vorbit mereu mai frumos decât oamenii
ca vechi cunoștințe dintr-o existență primordială

mă voi retrage cândva fără teamă într-un loc fără ceasuri
fără televizor și fără somnifere
simplu așa ca o respirație nouă sau ca o nevoie de respirație

poate plec chiar mâine sau poate am plecat deja