Îmi privesc palma şi-i spun:
ştii? cândva vei putrezi,
falangele tale nu vor mai hrăni decât
un fluture şi-o frunză;
tot ce ai pipăit şi prins nu vor fi decât
vânt şi pământ.

Şi palma mă priveşte şi-mi spune:
ştii? cândva vei putrezi
şi tot ce ai iubit şi gândit nu vor hrăni decât
umbra şi amintirea;
tot ce ai mirat şi sperat nu vor fi nici măcar
lipsa nimicului.

Şi, din propria voinţă,
palma îmi mângâie ochii, bărbia şi craniul;
eu îi alint ridurile cu care a atins oamenii,
îi sărut amprentele mincinoase,
privim către decolteul galben al toamnei,
şi doar o clipă, numai una, vorbim nevorbitul -
aşa, ca de la carne la suflet,
ca de la putregai la putregai.