(Sonet - Semisonet III.)


Mi-e lutul, spre demult, o intrigată
Mă mai sculptez, din sine, sub ulcioare;
De scriu sonete, din pământ, vigoare
În vieți, să-mi vărs din floarea neculcată.

Doar lacrimei, tributuri cam cucută!
Am mai crescut, în munci, un fel de luturi
Să pot să cred, de poți chiar să mă scuturi
Și, din nimic, o să îmi cresc Palută.

În carne, simt, emoții închipuire
Din carnea mea, fac lutul neștirbit
Și-o să mă dau, la om, ca și un mire

Chiar dacă-aș fi iluzie, la schit.
Numai femeia-n negru, fără știre
O clipă, într-un vers, s-a tălmăcit...