Umbrele norilor se rostogolesc peste culorile florilor.
Cocoșii serii cântă. Iarba uscată, îngreunată de rouă,
Pe obrazul pământului odihnește și uită că este vie.

Doarme întreaga câmpie. Somnul de pretutindeni îmbie.
Lumina lunii adâncește în ochi lumina stelelor.
Fântânile ce nu clipesc o poartă ca pe un iris în ape.
Drumul peste care trec se întinde ca un șarpe spre cer.
Pomii sunt plin de fructe coapte și de orizont efemer.

Culorile florilor, ca umbrele norilor, pline de nuanța luminii
Sunt sfere pline de anonime distanțe care dansează.

Eu desenez orizonturi pentru a avea unde să își adune
Parfumul și zborul pe care petalele lor îl adună
Spre a-l dărui ritmului pe care ființa lor îl înființează.