e toamnă iar....
scântei ale blândeței
printre frunze de nufăr...
un cântec de nai
alină pădurea...-
din negură, apare treptat
un strop de lumină.

capriciu la plecarea fratelui iubit
și
flori albastre de lobelia-
împrejmuind tristețea.

2

pentru a nu pustii clipa,
flori de susai
pe marginea drumului.
o pasăre
alungată de ger,
rătăcește la hotarele lumii-
soarele prin spini
abia se mai vede...

pod peste râul Hron
și
un dor după forme cristaline-
poetul-erou
Ion Åžiugariu

3

locaș de odihnă
pe buza de lut
a luminii...
la porțile trecutului,
veghetorii
aprind candele.


decorat cu ordinul pobeda,
conferă lui stalin
ordinul mihai viteazul-
înfășurate medalii
într-un refuz de grațiere.

4
înfiorată privire
de un alint al iubirii-
întoarcere spre un dom al împăcării.
mergând
cu bunul păstor,
la izvoarele cu apă vie....

parfumul de salvie
și-o
ceașcă de ceai cald cu prietenii
ademenesc
pițigoii.

5
frunze uscate-
până la înviere, doar
câteva trepte de urcat.
într-un adagio pervertit,
vorbe usturătoare
zdruncină încrederea.


gând de călătorie...
pe sub meri,
crini de toamnă-
adierea unui zvon
de nuntă.

6

reflexia unei cugetări
în jocul culorilor..-
imn al speranței.
smulgând tăcerii
spinul răutății-
ca o revărsare, o priceasnă.


ardei iuți ornamentali
și-un
zbor de pescăruș-
orice zbucium,
dus e de vânt,
cât mai departe.

7

plictiseli de septembrie-
pe lac, umbre și
strigătul mut al raței leșești.
lâncezeli în visele
țesute cu-amăgiri-
afidele nu se mai tem de frig.


fluturi
printre
flori de celosia-
împreună cu Baba Tahir,
privim pe cei
ce te-au privit.

8

cedând trecerea-
prin iarba de pampas
fără grai vântul.
străzi tot mai pustii...
puterea, în haine aureolate,
transformă clipa într-un
clișeu funcțional.

un șervețel
și-o negociere
a sferelor de influență-
1945 Anul zero.

9

depărtate ecouri
împotrivă curentului-
fiecare metru parcurs, o înălțare.
adaptare cameleonică,
coechipierii-s executați;
prin era ultimei faceri,
noii revoluționari
duc torțele violenței.


fructe de păpălău
și
arca lui noe-
zbor spre tărâmurile
neatinse de orgoliu și ură.

10

tot mai sus
pe treptele sociale-
cerul, tot mai întunecat...
prin vârtejul întâmplărilor
uităm
să trăim ca oameni.


ochiul furtunii
și
mamuți readuși la viață-
manipularea emoțiilor.